Doar credeam...

O natura complicata.

"Ce faci?"
"Iau hotarari."
"Cu privire la ce?"
"Iau hotararea sa-mbunatatesc macar,ceea ce n-am cum sa schimb."


un pasaj din aschii ce se'ntindea pe multe pagini.

Les gestes.

"Eu sunt obisnuita sa vreau-dar,nu sunt obisnuita cu implinirea.Bucuria-mi proprie ma ucide adesea.N-o sa le fac altora niciodata ce mi s-a facut mie,niciodata.Exista o mare continuitate in relatiile mele cu oamenii-in devotamentele mele,mai degraba.Ma opun vehement contactelor grabite,intamplatoare,neglijente.Nu e in ele nicio urma de Marte,niciun fel de dragoste pentru intrerupere,de razboi,de actiune-doar un efort rabdator,subteran,delicat,de a distruge solitutinea fiintelor omenesti.
Nu-i de mirare ca iubirile si prieteniile mele au o importanta inalterabila in viata mea(...)pentru ca l'important est d'aimer,d'aimer grandement,profondement,de se donner...Raspunsul,reactia nu este decat o bucurie umana-dar disproportia!disproportia e un test divin pentru autenticitatea dragostei cuiva...
Reciprocitatea inseamna echilibru ,echilibrul este nonuman."

Iar placerea daruirii dezinteresate,dar dozate cu zel,e una purificatoare...nu?

Tortura capriciilor .

E intocmai ca atunci cand incerci sa arunci cutite si flinte precum grecii in anii'30,sau sa spargi farfurii in mijlocul unei strazi pictata nud,goala,dar nu in semn de ferocitate ori putere,ci ca sa alungi spiritele ,fara nicio urma de mizericordie,doar sub forma de eliberare:catharzisul.
Catharzis,dementa,febra!Introspectia care te lasa buimac si-ti doresti sa nu o fi facut.Pericolul din momentul cand te intalnesti inopinant cu celalat "tu",undeva sub o fereastra deschisa,un "tu" pe care, oricat te-ai stradui, nu-l intelegi...pentru ca nu ai ce sa intelegi.Broboanele de naduseala si lipsa devotamentului fata de tu -genuinul.Ganduri proclete si frivolitatea,contradictia si zambetele.

"Nu e oare decat o obisnuinta a noastra sa ne imaginam pericolul,sa-l simtim si sa-l chemam asupra noastra?"

Lebada si rodia.

Primavara viscerala si bucuria de pe globul ocular, primavara spumoasa .Un realmente desert presarat cu flash-backuri,poate chiar prea dulce pentru gusturile mele.Momente albinoase si vartejuri nocturne,lalele galbene si 'schimbul de bomboane de menta',lipirea lor pe cerul gurii,topirea.Topirea!
L-as ruga pe Raskolnikov sa-mi paraseasca trupul ,nu mai vreau sa mai locuiasca o a terta persoana aici,e o camera prea mica si cu cat trece timpul ,cu atat se miscoreaza mai mult.Nu e nimic de aratat,nici de ascuns.Sunt publica si intima in acelasi timp,inchide ochii si pleaca.
S-au rupt si tarmurile de atata primavara,fara niciun fel de scrupul.De placere.

"dieu pardonne la mignone qui fredonne..."

La maladie.

Dizolva-te...da dovada de efervescenta si prefa-te in ceva disolubil.Voi arunca apa sarata in oceane,acolo unde-i e locul-o sa fie insesizabil,o picatura care,pana la urma,se va evapora din cauza unor presiuni incalculabile.
Apoi l-as lua pe Dante de mana si m-as plimba cu el pe aici ,o promenada in stil criptic-pentru ca el stie mai in amanunt locurile ,iar tot ce-mi doresc mai putin e sa ma pierd -evit sa o refac.Ai atatea de invatat de la cei singuri si straini lumii tale...trebuie doar sa n-ai urechile alterate.
Convulsii si spasme expandand pe trotuar,betonul urland.
Nu-mi permit,as putea,dar nu vreau.


(Alexandru Andries-cea mai frumoasa zi)

Irrationnel.

Peroanele au ceva mistic,sunt pline de rumori si de taceri,in acelasi timp,un oximoron.Au o frumusete atica si ceva ignobil.Niciodata nu stii ce te asteapta acolo,cine te cauta,pe cine astepti si cine te gaseste.Nu te lasa sa le vezi decat suprafata,trebuie mereu sa descifrezi printre liniile de tren.
-si cat o sa ma mai tii asa ,fara sa ma lasi sa vad nimic din ce faci,fara sa-mi arati macar o parte din tine,fara sa pot sa ti vad unghiile roase de gargarite si fara sa ma lasi sa te desenez?
-daca ochiul din vintre e deschis,ochiul fizic poate sa mai rabde.
"Nimic nu e mai respingator si mai gol decat toiul unei veselii frenetice,fotografiata instantaneu de ochiul mecanic al epocii mecanice."
Doi orbi cantau aceleasi melodii,dar pe treceri de pietoni diferite, amandoi aveau bastoanele albe si ochii mari,desi nu-i ajutau la nimic.Sufereau de un defect din fabrica se pare,"fereasca Dumnezeu sa se repare!",e unul din acele defecte absolut inimitabile si indispensabile.Cand ma gandesc la ei,imi vine in minte legea compensatiei.Ah,nu ,cea mai mare greseala ar fi sa incerci sa-i intelegi.Nimeni nu poate vreodata sa -ti inteleaga tragedia ori rasetele inopinante.Unii asa traiesc,irrationnel ,real si intangibil,ireal si tangibil.,hranindu-se cu suflete de caramel si budinca aflata in dezechilibru.
O traire simfonica in cubism.

(Nouvelle Vague-In a manner of speaking)

Antiquariat.

"De ce oare am impresia ca te cunosc de multi ani?o intreba el intr-o zi,la intrarea statiei de metrou.
-Pentru ca te simpatizez si nu vreau nimic de la dumneata.Si pentru ca ne cunoastem unul pe celalalt,raspunse ea.
(...)
-De ce nu te duci la scoala?In fiecare zi te vad plimbandu-te pe-acolo.
-A,nu-mi duce nimeni lipsa.Sint nesociabila,spun ei.Nu leg prietenii.Curios.De fapt sint foarte sociabila.Totul e ce intelegi prin sociabilitate,nu-i asa?Pentru mine a fi sociabil inseamna sa vorbesc cu dumneata despre lucruri dintr-astea.
Si dadu cu piciorul in niste castane care cazusera pe trotuar.
-Sau despre ciudata alcatuire a lumii.E placut sa stai in tovarasia unora.Dar nu cred ca sociabilitatea inseamna sa aduni laolalta niste oameni si sa nu-i lasi sa vorbeasca...au dreptate ,cred,sa-mi spuna ca-s nesociabila.Dar toti pe care-i cunosc zbiara sau topaie ca niste apucati sau se bat intre ei.Ai bagat de seama cat de brutali au devenit oamenii unii cu altii?
-Vorbesti ca un om foarte batran.
-Cateodata sint chiar antica.Acum trebuie sa plec,la revedere ,domnule M.
-La revedere ,C.
-la revedere..."

Nu cred ca e ceva neaparat bun daca esti stravechi,nici ceva rau-cu precadere daca posezi ruine sub forma de momente redutabile si parti din tine,neglijate de altii,dar conservate cu precizie si grija.Un fel de evanescenta a ta,comprimata in trecut.
E frumos ca ai posibilitatea sa te sapi si sa te redescoperi zilnic,sa fii propriul tau arheolog.

Stil gregar in figura de stil.

Ironia sortii nu ocoleste pe nimeni.Daca esti absent cand face prezenta sa te inroleze in trupa ei si sa te tarasca prin cele mai abjecte situatii, nu-i meteahna aici,vei fi insfacat a doua zi,vine periodic.Te gaseste oriunde -in stilu-i acribios- fara sa te caute ,fara investigatii ,detectivi.Refuzul ti-e eludat,planurile-ti sunt incalcite intr-o panza de paianjen-vaduva exact cand de pregateai de un fastuos periplu planuit de atat timp!
"Vara viitoare"...asa zicea de ani de zile si cand isi programase,intr-un final , dorita imbarcare,Ironia i-a batut pe umar...


"You know,fantasy is what people want,but reality is what they need" zice si Lauryn Hill.