Asa arata acum .O camera mincionoasa si fara utilitate .Nu vorbea ,nu clipea,era abiotica.Pe pereti se puteau citi franturi dintr-un roman ce abunda in intamplari si imagini genuine.Ii lipsea ,insa, zambetul din zilele de primavara,mirosul de migdale si ciocolata alba.Parchetului ii lipsea luciul dat de clipitul ochilor de culoarea alunei,oglinzii ii lipseau chipurile din diminetile pline de asperitate ,dar calde.O camera ramasa fara contracturi,fara aer,fara cuvinte.Incompleta ...ca un Dali fara mustata ,o Marilyn Monroe fara alunita,un Chopin fara pian.
Era ,in schimb,plina de "fara".
De pe pat,ea privea camera care i se parea acum abjecta,deloc rafinata.Avea fata pictata de o amaraciune sesizabila-desi,de data asta nu bause din lichiorul de cirese amare si nici liqueur de Amarula - si-n privirea discreta si-n gandurile ce-i atararnau deasupra capului ca un lampadar vechi.Astepta rabdatoare si,in ciuda tuturor stradaniilor,nu putuse schimba sau ameliora nimic din nimic.Nu era decat neputinta cea care o orbea.Malgre durerea,se hotara :va rupe ea crusta de banalitate evidenta.
Avea nevoie de un ragaz in care sa-si poata puna in ordine succesiunea de scene ,varietatea tonalitatilor ce-i jucau in minte.
Inutil.Era timpul sa faca (alt)ceva.
Nu voia sa le care.Ii ajungea povara de pe umeri,povara in care era absorbita toata durerea.Ii era suficienta valiza de confuzii. Nu mai lua nici ghetele cu toc.Nu voia sa se mai impiedice nici de ciulini ,nici de presuri,nici de angoase.Voia sa simta pamantul si zapada laptoasa,cu degetele.Pleca desculta.
In urma lasa portocala.Sa readuca ea mirosul iernii din suflet.Sa vorbeasca ea in numele ei,sa vorbeasca din pori si sa zambeasca din coji.In camera ,umbra micoscopica de afectiune si suspinul rece se auzeau inca slab ,ca un ecou.Isi lua palaria si fara nicio silaba,cobori scarile .
Adieu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu