c'est si bon!

"si daca sarea isi pierde gustul...cum si-l mai recapata?"

In vizita.

Cum i-a fost dat sa treaca de portile intrigilor ,urcand din ce in ce mai mult dupa ce se simtise ca si cum se afla in imperiul roman de apus,cotropit de atacurile barbare.In locul lui Ulrich,macar pentru o zi,nu pentru o viata,degetul taiat si trimis ca dovada,apoi imbracand rolul cavalerului galant,inchinundu si viata mortii pentru o parte hieratica a nobilimii.Pentru ca "sensibilitatea excesiva e un semn al cavalerismului."
Sfidand malitia si oportunismul,esti ce ai decis,dupa moravuri si naravuri,dar fara scrupul.
Mai bine ramai...
sa vizitezi.

Parle moi.

Nu -i place nimic din ceea ce este perfect definit,nimic din ceea ce are acea continuitate obsedanta si apasatoare,nimic incarcat de sfericitatea vulgara.
Farmecul sta in ceea ce este ros de gargarite,in ceea este lasat cu atentie la dospit.Sa vada lucrurile crescand sub ochi:"Nu-i nimic" ,s-a obisnuit a spune,"sunt dispusa",desi obosise sa auda vocile trancanind si suvoiele de sunete exuberante agitandu-se in incaperi.Isi ia geanta si ca un sergent de instructie,saluta raspicat si paraseste scena plina de chipurile congestionate.Nu mai era dispusa ...si nici nu mai cerea socoteala orologiului.
Cineva avea sa se taie in cioburile nefericirii altuia si ea nu voia sa fie nici macar martora.

Cigarettes and Coffee.

Otis Redding - Cigarettes and coffee

Anonima din scrisori.

O cunosteam pe domnisoara P.de ceva vreme,o perioada am avut inima stransa pana sa avansez in a o descoperi.Cel mai devastator este ca niciodata nu m-a privit cum as fi vrut eu,cel putin nu in primii ani de cand o cunosteam.Simteam nevoia de a propulsa o idee,un gand,un buchet de flori,o intrevedere la acea cafenea plina de fulgii de aprilie,dar nimic nu era indeajuns.Totul era reprezentat de o nemultumire.Trecand anii am vazut ca in sfera dorintelor ei se aflau aceleasi lucruri dar,teama chiar si de umbra ei,o indeparta de tot ce era lumesc...uman,natural,firesc.Prefera solitudinea unor locuri si oameni de granit ,facand slalom printre adevaratele momente care -i pictau acel zambet fad pe fata alba ca cearsaful fecioarelor.Descoperind trairea,bioticul,i-a revenit viata in gene si maini si cu aerul de vinovat trimis la carcera,ma tot vizita...ma intrebam pe atunci...chiar daca incercasem ani de zile sa-i deschid pleoapele,care din atata iubire una fata de cealalta,preferau imbratisarea,tinand astfel ochii inshisi...
cine e ea ,de fapt?

Gura strazii tace povestea.

secunda cand iti eliberezi umarul de povara cu care l-ai impresurat pe altul.secunda care iti hotraraste pasul urmator.
secundele in asteptare.curajul de a izbavi si a purcede iar.in privinta asta,nu-l am.
"asteptati o secunda"."intr-o secunda,aveti rabdare".nu mai aud nimic.covulsia.
-mergi,nu ne oprim aici,cred ca vad ceva si n-am curaj sa intorc privirea peste umar.
-si crezi ca daca fugi de lucruri,fuga echivaleaza cu dizolvarea lor?nu.
fara voie,doar intamplarea.e decorul ce discupla.
-si totusi,nu.nu mi s-a parut.pot distinge si evalua.chiar a fost.
-intoarce-te.Strigatul consecutiv.
-si daca nu se aude?
-tu erai...-

Volcano.

Don't hold yourself like that
You'll hurt your knees
I kissed your mouth and back
That's all I need
Don't build your world around
Volcanoes melt you down

And what I am to you
Is not real
And what I am to you
You do not need
And what I am to you
Is not what you mean to me
You give me miles and miles of mountains
And I ask for the sea.

Don't throw yourself like that
In front of me
I kissed your mouth your back
Is that all you need
Don't drag my love around
Volcanoes melt me down
And what I am to you
Is not real
And what I am to you
You do not need
And what I am to you
Is not what you mean to me


You give me miles and miles of mountains
And I ask...

What I give to you
Is just what I'm going through
This is nothing new
No, no, just another phase of finding
what I really need
Is what makes me bleed
Like a new disease
But lord she's still too young to treat...

She's still too young...
You do not need me.

Damien Rice-Volcano

Pielea creponata.

Dornic de sunetu-i cald,acorda vioara parca de plastilina si o modeleaza dupa plac,asezand-o sub barbie.Faleza nu fusese nicicand asa pustie,pescarusii ii erau dirijori.Lacrimi pe coarde .Il cere- ea-marea.Afundat dupa perle asculta ecoul scoicilor,valul coapselor ei il izbeste,il poarta aievea,il arunca in nisip si-l readuce ca odinioara pe tarm...nisipul il strange ,sunetele se amesteca,e aria din natura ce-l domoleste.Antonimia si gramezile de dorinte fara glas il imping iar in valurile capricioase,suflarea se inabuse.E atat viata in marea de scoici si nisip,dar se pierde..
Cum e sa-ti vezi visele intrand la apa?

Reverie psihedelica.

M-am ascuns intr-o scoica,pe fundul marii,
Dar am uitat in care.

Zilnic ma cobor in adanc
Si strecor marea printre degete,
Sa dau de mine.

Uneori ma gandesc
Ca m-a mancat un peste urias
Si eu il caut acum pretutindeni
Sa-i ajut sa ma inghita tot.

Fundul marii ma atrage si ma inspaimanta
Cu milioanele de scoici
Asemanatoare.
Oameni buni,eu sunt intr-una din ele,
Dar nu stiu in care.
De cate ori nu m-am dus drept catre una,
Spunand:”Acesta sant eu”.
Cand deschideam scoica
Era goala.

Sa taci.

"Fireste,ceea ce ma intereseaza in primul rand nu este sa fiu mai bun ci sa fiu acceptat.Si nimeni nu accepta pe nimeni.M-a acceptat ea oare?Nu,e pe cat se poate de evident(...)Asa e cand ai un spirit nobil si-o inima josnica,scrii lucruri mari si faptuiesti lucruri meschine."

Obtuza cugetare.

Spionajul din crepuscul,panda abjecta de a surprinde cea mai fina ironie.Oriunde ,numai sa ma asez,sa fiu muza timpului,sa-mi dedic secundele paralizate,ceasornicului.Cedarea si insolita fisura,evident insotita de dramatism accentuat.Sprijin iti sunt alegerile :ceai sau cafea?promenada ori fotoliul din catifea cafe-au-lait...?Neinspirat moment de emitere a judecatilor voluptoase,plin de excesiv dubiu,prin urmare ...fara nicio urmare.
Cum mi s-au imbolnavit peretii,au inceput sa se urle,fugand dupa culoare...dar macar draperiile intunecate nu-mi mai sunt trase,ma pot bucura micile broboane de matase ale ploii fericite, ce mi tot bat in geam.Nu mai are acelasi gust,ci unul mai disperat.Nesiguranta lor ma duce cu gandul la vechile capricii de a lenevi maiestuos printre amestecurile de simfonii ,in mijlocul lecturii.
Si cand te gandesti ca primavara a fost doar preludiul.

"Nu exista nici infrangere,nici victorie.Nici "al meu", nici "al tau" ci,doar un moment al Istoriei."

Charles Aznavour-La Boheme

C' est une portion d'hyperbole.

Atingerea unui echilibru era,mai mult ca sigur,utopia perfecta.A admite saracia din arhiva sufletului si a imparti nimic,nu e tocmai starea dezirabila,doar cea pusa pe divan.Cum nu era interesant scopul alergarii,ci tocmai alergarea asta fara noima...si ruperea matasurilor si tacerea intinsa ca o perdea,nimic din toate astea nu ar fi putut renaste.Nimic,nici plamanii rujati care expirau incetul cu incetul.
Deslusirea nu mai fericeste.

Mon souvenir.

Fiindca diminetile flamande bat la usa despletita de pudoare,capsunile si jazz-ul difuz scandalizeaza asternuturile.O memorie surprinsa cu garda jos si dansul se opreste,privirile sunt in ghips,nu exista loc unde sa te refugiezi de masacru.Niciodata.Nevindecabil moment,febril prin compozitia pusa in scena,proaspat prin severitatea excesiva fata de sine.Asta e un decor ultrakitsch,unul maculat in care te poti afunda in timp ce liftul urca si presimti pericolul iminent.Il ocolesc si accelerez ,desi nu e indicat,e atat de compresata vremea:ultima suta de metri insotita de izbirea sic.Cursa cu obstacole,dar imprevizibila,ceea ce incita.
Si ce dimineata!Bonjour,mon souvenir...!

Predica din amvon:despre patima.

"The hair that breaks the camel's back,at last.Uneori povara e atat de grea,incat un fir de par in plus,expune animalul de a fi doborat la pamant(...)Pana acum am ezitat sa-ti fac o vizita(...)a face cuiva o vizita inseamna pentru mine o problema de constiinta(...)Cat dspre rest,voi continua sa ma tin in defensiva,in preintampinarea unui eventual atac.Efectele ciudate ale perspectivei ma intriga mai mult decat intrigile oamenilor."

Sa dispui de acele sentimentele superioare ,sa cunosti indarjirea si pasiunea sfasietoare,asta e intraductibilul procedeu de a triumfa sau a te flagela.
Estetica vietii in decor tragic.

Una giornata difficile.

O oarecare panica in circumferinta traiului ce se repede impetuos sa smulga cate-o petala din buchetul galben si rosu de asteptari frumos-mirositoare.Pe terasa in care permitea soarelui blajin sa o dezmiarda,
midineta,asortata ca de obicei in culorile dorintei,rezemata in berjera crem,mesteca meticulos in mazagranul rece..."Azi imi va fi diferit".
Soneria imperativa si macii ceruiti se ivira,parfumul inunda terasa.Vorbele prezumtioase,gandurile apocrife.Acel tet-a-tet in jurul gheridonului translucid,unde puteai trasa conturul clementei.
Respirand placid certitudinea clipelor intangibile,firele cusute dezveleau un cerc imposibil de penetrat.Orele drepte,trasate cu rigla cand ii intindea ceaiul de portocale ...Nimic neschimbat,totul altfel.

"Ce cred unii ca au de castigat nepierzand niciodata nimic?"

Parce que la vie...

Si apare retoricul:"de ce?" pentru ca este invocat.Probabil traia realul si nu visul de data asta,poate umbra gandului veridic o inspaimanta.Pace si cadenta.Intalnirile clandestine au aerul acela providential,persistent,care iarasi te trimite in reverie.Vreau realul,dar afara din real.

Nu a intarziat sa apara,nici sa te lase fara grai.

In conversatiile cu un >tu< mut,ce dialect folosesti?
Ta-ce-rea.

"Felie de viata."

Refuz sa reduc la cateva randuri iesirea din timp,ar insemna sa-i tradez chintesenta.Plecarea cu liftul si privirea scandinava.Nu mai platisem de multe luni chiria si,in defintiv,m-am decis sa parasesc oglinda timpului pentru o perioada,sa nu ma mai reflect in ore.Ma simteam ca Alice.Oricum,mirosul de cocos din camaruta e inca impregnat in asternuturile albe ,dezordonate,vanilia imi eroade fosele nazale iar muntii de ciocolata asezati la antipodul celor reali,ma invita sa-i gust.Accept.Tifloza cauzata de lumina laptoasa ce strabatea culoarele interioare si lasa in urma o tacere asurzitoare...un mod amnios de a trai-plutirea.Am plecat din circumferinta>timpului<
cu trenul,desi nu stiam pe atunci ce inseamna asta,dar stiam ca toate au un rost.Toate.Toti.
Strigatul final si patenta eliberare sacadata constituie tapetul noii mele camere.E impaienjenita cu lumanari...lumanari ce "ard la ambele capete simultan."

Apoplexie.

Uitasem care era adancimea la care ma puteam scufunda si unde puteam simti valurile ludice,uitasem plaja,scoica cu miros de cirese.De fapt,adancimea orelor devenea insondabila.Am realizat,insa,ca nu am nevoie sa captez decat o mica parte de nisip in carapacea scoicii pentru a sti ca acolo am inghitit toata marea...nu uzez de jocurile seductiei,simt ca o posed in intregime,chiar daca am doar o miime din teritoriul ei.E a mea.Nu am nutrit niciodata setea de arme auxiliare arsenalului propriu pentru a castiga,am mizat intotdeauna pe cine sunt,imi sunt cea mai eficace arma.Am avut nevoie sa stiu cand e momentul propice sa le descarc.
Nu intotdeauna merita sa te pui la bataie ,nu toate evenimentele sunt demne de tine,mereu trebuie sa treci prin sita selectivitatii.Insa,nu m-am putut opri niciodata la o asa-zisa limita,pentru ca eu stabilesc unde e vama ,nu am lasat sa-mi fie stramtate granitele,nu am imbracat vreodata un corset anost,m-ar fi costat hipertrofierea.Exult acum cand reusesc sa respir la adancimile marii puturoase ce ma ineca odinioara.
Nu m-am temut de nimic niciodata,propria-mi constiinta a fost singura mea autoritate.

Beatitudine.

E doar intensitatea cu care traiesti,puterea pe care unele lucruri ti-o insufla,maniera in care interiorul trepideaza exteriorului.Cum omul isi foloseste tot creierul,asa poate sa-si "grabeasca"si ritmul sufletului,folosindu-si toata inima.Asta intrucat unele lucruri nu suporta amanare,iar altele nu functioneaza cu jumatati de masura.
Doar ce am dat jos orele din ghips si mi-a si amortit vremea.As vrea atat de mult sa-mi paralizez prezentul...
Nu,nimic nu se lasa pe maine,nici fericirea.

Trapped in euphoria .

Nu se desluseau,nu se vorbeau.Se bajbaiau mai mereu,neatingandu-si niciun fir de par.
Se vorbeau,se bajbaiau atingandu-si unghia dar,nu dadeau importanta.
Se simteau,nu se atingeau,roteau cheitele pe rand,treceau strada,treceau masinile dar,timpul era la cros cu gandul.Victoria a posedat-o gandul.
Dadeau paginile,se rasfoiau,inchideau orice manuscris,plecau.
Se citeau ,se rumegau,isi vedeau de drum,pe trotuare diferite.
Erau vecini asa ca, fiecare deschidea ferestrele,silabele de-abia se intelegeau intre ele.Trecea lumea printre ei,desfaceau mainile-umbrela si-si trimiteau energiile.
Sa fie doua valuri de aer,un amalgam de curenti?
Asta nu are nicio menire,nu te uita in jos dupa elucidari,sunt atatea pe care nu le pot deslusi nici macar eu,nu pentru ca nu stiu unde sa le caut,ci pentru ca au incetat sa mai existe.O mare parte din asta face parte din epoca autopunitiva a unora.

Macar am dat sah-mat timpului.Ovatii!

Ecoul din Padek .

Padek penduland confortabil in leaganul placerii si porumbelul voiajor trimis celeilate s-o anunte ca se poate descurca si fara menaj,extenunat surmenajul de a fi doua.Florile de orhidee pe care le sfasia cu dintii in timp ce trotuarul se voia umplut de valuri de ironii.Momentele frapante dinHenry & June ,senzualismul pretios al filmelor:unul vizionat,celalat regizat in 4 acte.Buchetele de flori si serile cu piese de teatru,dar deloc teatrale .Stiu motivul pentru care n-am mai pasit in teatru de o buna perioada...cred ca imi ajunge stagiunea curenta;diurna,nocturna.
Cercetarea si bucuria apocaliptica ce este convocata in ziua de duminica,mereu dupa slujba.Totul imapchetat in coincidente pedante,sub forma unor ofrande mutuale,chiar si capturarea dementa .Pacat ca nu sunt fum de tigara,as pluti perpetuu in aer,contaminandu-l,contaminandu-te.

"I was thrown out of college for cheating on the metaphysics exam;I looked into the soul of the boy sitting next to me."

De multe ori,firesc.

As fi vrut sa strang de gatlej albina,sa vad raurile de venin zburdand din ea,precum fluturii ce-ti perforeaza stomacul...dar,acum m-am abtinut-fiecare lucru trebuie sa -si urmeze busola numita:"firescul".Firesc,stiu ca vrei sa pictezi,dar muza ti-e oblogita de la atatea intepaturi si,oricum,nu ai picta pentru placerea culorilor,cat pentru placerea inlaturarii culorilor intiale si adaugirii altora.
Apoi adoratul instrument care aducea omagiul starilor hieratice... la inceput ti se parea asa melodioasa aria!Ti-a scrijelit timpanele nu numai o data si ti-a amestecat culorile atat de bizar ,incat ai inceput sa -ti distrugi lucrarile,ca Rembrandt.Te obisnuiesti mai greu,in ani,o sa devina ca opiul...era un semn la inceput,ce prevenea asta,nu l-ai citit,firesc.Apoi acel curent care misca lucrurile,iar eu aici asteptand vantul,taifunul.Stiu,"asteptarea este anticamera deziluziilor",dar rafalele de vant,dupa hasoul pe care-l lasa,indruma lucrurile sa-si reia "firescul",sa se sedimenteze.
Pana atunci,am sa tac,e legatura dintre limbaj si comunicare,cu cat vorbesti mai mult,cu atat spui mai putin.E o tacere pe care doar praful o intelege.L-am sters,firesc,n-am vrut sa las urme.
Spune-i cum vrei...

Doar credeam...

O natura complicata.

"Ce faci?"
"Iau hotarari."
"Cu privire la ce?"
"Iau hotararea sa-mbunatatesc macar,ceea ce n-am cum sa schimb."


un pasaj din aschii ce se'ntindea pe multe pagini.

Les gestes.

"Eu sunt obisnuita sa vreau-dar,nu sunt obisnuita cu implinirea.Bucuria-mi proprie ma ucide adesea.N-o sa le fac altora niciodata ce mi s-a facut mie,niciodata.Exista o mare continuitate in relatiile mele cu oamenii-in devotamentele mele,mai degraba.Ma opun vehement contactelor grabite,intamplatoare,neglijente.Nu e in ele nicio urma de Marte,niciun fel de dragoste pentru intrerupere,de razboi,de actiune-doar un efort rabdator,subteran,delicat,de a distruge solitutinea fiintelor omenesti.
Nu-i de mirare ca iubirile si prieteniile mele au o importanta inalterabila in viata mea(...)pentru ca l'important est d'aimer,d'aimer grandement,profondement,de se donner...Raspunsul,reactia nu este decat o bucurie umana-dar disproportia!disproportia e un test divin pentru autenticitatea dragostei cuiva...
Reciprocitatea inseamna echilibru ,echilibrul este nonuman."

Iar placerea daruirii dezinteresate,dar dozate cu zel,e una purificatoare...nu?

Tortura capriciilor .

E intocmai ca atunci cand incerci sa arunci cutite si flinte precum grecii in anii'30,sau sa spargi farfurii in mijlocul unei strazi pictata nud,goala,dar nu in semn de ferocitate ori putere,ci ca sa alungi spiritele ,fara nicio urma de mizericordie,doar sub forma de eliberare:catharzisul.
Catharzis,dementa,febra!Introspectia care te lasa buimac si-ti doresti sa nu o fi facut.Pericolul din momentul cand te intalnesti inopinant cu celalat "tu",undeva sub o fereastra deschisa,un "tu" pe care, oricat te-ai stradui, nu-l intelegi...pentru ca nu ai ce sa intelegi.Broboanele de naduseala si lipsa devotamentului fata de tu -genuinul.Ganduri proclete si frivolitatea,contradictia si zambetele.

"Nu e oare decat o obisnuinta a noastra sa ne imaginam pericolul,sa-l simtim si sa-l chemam asupra noastra?"

Lebada si rodia.

Primavara viscerala si bucuria de pe globul ocular, primavara spumoasa .Un realmente desert presarat cu flash-backuri,poate chiar prea dulce pentru gusturile mele.Momente albinoase si vartejuri nocturne,lalele galbene si 'schimbul de bomboane de menta',lipirea lor pe cerul gurii,topirea.Topirea!
L-as ruga pe Raskolnikov sa-mi paraseasca trupul ,nu mai vreau sa mai locuiasca o a terta persoana aici,e o camera prea mica si cu cat trece timpul ,cu atat se miscoreaza mai mult.Nu e nimic de aratat,nici de ascuns.Sunt publica si intima in acelasi timp,inchide ochii si pleaca.
S-au rupt si tarmurile de atata primavara,fara niciun fel de scrupul.De placere.

"dieu pardonne la mignone qui fredonne..."

La maladie.

Dizolva-te...da dovada de efervescenta si prefa-te in ceva disolubil.Voi arunca apa sarata in oceane,acolo unde-i e locul-o sa fie insesizabil,o picatura care,pana la urma,se va evapora din cauza unor presiuni incalculabile.
Apoi l-as lua pe Dante de mana si m-as plimba cu el pe aici ,o promenada in stil criptic-pentru ca el stie mai in amanunt locurile ,iar tot ce-mi doresc mai putin e sa ma pierd -evit sa o refac.Ai atatea de invatat de la cei singuri si straini lumii tale...trebuie doar sa n-ai urechile alterate.
Convulsii si spasme expandand pe trotuar,betonul urland.
Nu-mi permit,as putea,dar nu vreau.


(Alexandru Andries-cea mai frumoasa zi)

Irrationnel.

Peroanele au ceva mistic,sunt pline de rumori si de taceri,in acelasi timp,un oximoron.Au o frumusete atica si ceva ignobil.Niciodata nu stii ce te asteapta acolo,cine te cauta,pe cine astepti si cine te gaseste.Nu te lasa sa le vezi decat suprafata,trebuie mereu sa descifrezi printre liniile de tren.
-si cat o sa ma mai tii asa ,fara sa ma lasi sa vad nimic din ce faci,fara sa-mi arati macar o parte din tine,fara sa pot sa ti vad unghiile roase de gargarite si fara sa ma lasi sa te desenez?
-daca ochiul din vintre e deschis,ochiul fizic poate sa mai rabde.
"Nimic nu e mai respingator si mai gol decat toiul unei veselii frenetice,fotografiata instantaneu de ochiul mecanic al epocii mecanice."
Doi orbi cantau aceleasi melodii,dar pe treceri de pietoni diferite, amandoi aveau bastoanele albe si ochii mari,desi nu-i ajutau la nimic.Sufereau de un defect din fabrica se pare,"fereasca Dumnezeu sa se repare!",e unul din acele defecte absolut inimitabile si indispensabile.Cand ma gandesc la ei,imi vine in minte legea compensatiei.Ah,nu ,cea mai mare greseala ar fi sa incerci sa-i intelegi.Nimeni nu poate vreodata sa -ti inteleaga tragedia ori rasetele inopinante.Unii asa traiesc,irrationnel ,real si intangibil,ireal si tangibil.,hranindu-se cu suflete de caramel si budinca aflata in dezechilibru.
O traire simfonica in cubism.

(Nouvelle Vague-In a manner of speaking)

Antiquariat.

"De ce oare am impresia ca te cunosc de multi ani?o intreba el intr-o zi,la intrarea statiei de metrou.
-Pentru ca te simpatizez si nu vreau nimic de la dumneata.Si pentru ca ne cunoastem unul pe celalalt,raspunse ea.
(...)
-De ce nu te duci la scoala?In fiecare zi te vad plimbandu-te pe-acolo.
-A,nu-mi duce nimeni lipsa.Sint nesociabila,spun ei.Nu leg prietenii.Curios.De fapt sint foarte sociabila.Totul e ce intelegi prin sociabilitate,nu-i asa?Pentru mine a fi sociabil inseamna sa vorbesc cu dumneata despre lucruri dintr-astea.
Si dadu cu piciorul in niste castane care cazusera pe trotuar.
-Sau despre ciudata alcatuire a lumii.E placut sa stai in tovarasia unora.Dar nu cred ca sociabilitatea inseamna sa aduni laolalta niste oameni si sa nu-i lasi sa vorbeasca...au dreptate ,cred,sa-mi spuna ca-s nesociabila.Dar toti pe care-i cunosc zbiara sau topaie ca niste apucati sau se bat intre ei.Ai bagat de seama cat de brutali au devenit oamenii unii cu altii?
-Vorbesti ca un om foarte batran.
-Cateodata sint chiar antica.Acum trebuie sa plec,la revedere ,domnule M.
-La revedere ,C.
-la revedere..."

Nu cred ca e ceva neaparat bun daca esti stravechi,nici ceva rau-cu precadere daca posezi ruine sub forma de momente redutabile si parti din tine,neglijate de altii,dar conservate cu precizie si grija.Un fel de evanescenta a ta,comprimata in trecut.
E frumos ca ai posibilitatea sa te sapi si sa te redescoperi zilnic,sa fii propriul tau arheolog.

Stil gregar in figura de stil.

Ironia sortii nu ocoleste pe nimeni.Daca esti absent cand face prezenta sa te inroleze in trupa ei si sa te tarasca prin cele mai abjecte situatii, nu-i meteahna aici,vei fi insfacat a doua zi,vine periodic.Te gaseste oriunde -in stilu-i acribios- fara sa te caute ,fara investigatii ,detectivi.Refuzul ti-e eludat,planurile-ti sunt incalcite intr-o panza de paianjen-vaduva exact cand de pregateai de un fastuos periplu planuit de atat timp!
"Vara viitoare"...asa zicea de ani de zile si cand isi programase,intr-un final , dorita imbarcare,Ironia i-a batut pe umar...


"You know,fantasy is what people want,but reality is what they need" zice si Lauryn Hill.

Un couloir esoterique.

nu cred ca voi mai poposi mult timp pentru ca nu-mi plac locurile aglomerate.vreau aerul meu,altii il vor pe al meu si uite unde era marul discordiei.prin urmare,nu e locul meu aici -ma simt trasa pe sfoara asa ca trag si eu draperia si parasesc scena.niciodata nu mi-am permis sa platesc actori sa-mi joace viata.adica,nu-mi permit niciodata sa fiu ieftina.
altii,sarmani bogati,isi permit.treaba lor.
inainte imi placeau locurile suprapopulate pentru ca-mi dadeau senzatia de companie,inima batea la unison cu a altor mii de inimi.cearsaful alb si masinile in goana,racoarea unor seri si mirosul de lavanda,imi tineau prizoniere simturile.apoi,un iz de rumegus putred a aparut parca din ceasca de ceai a lui Alice.iar acum ,lumile astea pline de oameni goi si goale,cuprinse de morbul lui Pott,cocarjite ca o baba a lui martie,imi repugna.o lume de baloane ce dau din gene si murmura.Dar,un pic de liniste,va rog!Cu ce v-am deranjat eu?
nu sunt pretentioasa,nici capricioasa-in privinta asta-doar "placuta si dureroasa". asa ca,o lume imi ajunge.am crosetat-o singura la masina de cusut Vigorelli,in mult timp,dar sunt mandra-se muleaza vietii mele ca manusile de catifea pe mainile lui Audrey Hepburn.in lumea asta bat mai multe inimi decat bat la Paris.mie-mi ajunge.
si vocea de pe fundalul lumii ...Bessie Smith, zajjista preferata, apare in noptile fara ore,nopti de zahar pudra ,pigmentate cu zambete si empatie...nopti de contradictii ..sau confirmari ambigue.
nu importa decat ca timpul,camarad vechi,m-a-nvatat ca nimic nu e sigur vreodata.
"totul" nu e sigur,noi il facem sa para un "tot" durabil,in traducere e un "tot"efemer,imbracat la patru ace,in haine de "nimic".nici macar "nimicul "nu e sigur.
nimic sau tot...vreodata.

Pseudo.

In timp angoasant,unele lucruri ce par normale ti se par de-a dreptul delicii.
Muzeul de Arta vazut acum cu ochi mari,cu emotie traita la intensitatea la care fierbe apa.
e frumos.. sa admiri oglinzile imense care reflecta variile fatete ale unei singure persoane,catifeaua,tapiteria,statuetele albe,fine si imobile,scaunele manufacturate acum sute de ani,praful de pe covorul rosu ... sa flirtezi cu domnul din tablou sau sa-i zambesti gales doamnei ce admira o natura statica.
Sa-l reciti pe cel ce l-ai asculta incontinuu,cantandu-ti versuri din chitara,emotia din momentul cand schimbi doua cuvinte cu el si-ti impartaseaste alte doua ganduri.
O muzica ce vorbeste in locul cuvintelor si umple golurile lasate de cratere.
Sa te bucuri ca-mparti orice cu cineva drag sau cu cineva strain.
"francmasoneria tigarii-ai un foc?"
Sa mergi prin frig,sa-ti fie taiate genele si urechile cu fierastraul gerului,dar sa ti se topeasca degetele si parul.
Sunt chiar placute unele reintalniri-cu partile din tine,din altii,din resturile lui februarie,cu ce se intampla dincolo de perdeau din in...
schimbul de roluri si metamorfozarea bizara.
imoralitatea unor gesturi.



"fiecare dintre noi e un instrument muzical si fiecare suflet are sunetul lui."(H.P.B)

unele sunete sunt mute dar, >>tacerea e cel mai aprig strigat<<.

Du the,voulez-vous?

"Ma -ntrebi ce fac?Ce-ai vrea sa fac ,mai mult decat s-astept, sa tac?"
Ce-as vrea ?
sa hranesc o lebada si sa-mi cante Amalia Rodrigues un fado pana adorm un somn.
sa beau vin si sa mananc o viata fara glucide.
sa merg la un concert Steve Vai sau Andre Rieu.
sa dansez zajj pana cad din picioare si sa fumez trabuc din acela,cu iz specific.
sa umblu din nou desculta pe strada si sa fac baloane din vise,dar sa nu se sparga.
sa ma pierd in multime,sa vad oamenii,nu personajele care le joaca viata.
sa ma urc in avion cu Ingrid si sa decolez pe aeroportul din Rouen,apoi sa vizitez un prieten vechi.Un Paris mare,un Paris mic,o camera cu pereti moi si albi,Gavrosche.
sa zambesc.
ar fi ceva sa-mi doresc unele lucruri pe care deja le posed.
o sa reflectez .
Ma incearca o dorinta,o las intr-o coaja de de nuca.
as vrea doar sa mai cred.

fericirea e un soare cu dinti.aici e innorat,maine ninge iar.


P.S.:"caminul meu nu este in aceasta lume si nici in cea viitoare."


[Jan Morks- you don't know how much you can suffer]

"What if tomorrow ends today?"

-Uita-te si tu...orasul asta prafuit,manjit cu cenusa ca fariseii,cu luminile ce-l ard incet... fumega praf de vara si ne devoreaza ca si cum am fi un pumn de furnici-legionar.Dar,nemaisuportand durerile si intepaturile,de la o vreme,nici orasul nu ne mai inghite.Niste nomazi...
-Tu mai crezi?
-In ce?
-In ploaia asta care cade peste noi.
-O simt,e dintre cele mai mincinoase pe care le-am gustat vreodata,de-aia nici n-o cred.
-De ce zici tu, asa?
-Pentru ca eu nu cred ca atunci cand ploua,cerul plange.Asta e o nascocire a omenilor tristi si ursuzi,a poetilor si femeilor frumoase ce n-au consolare.Eu cred ca el se amuza copios cand ne vede fugind si ratacind exact ca furnicile de care-ti ziceam,incat ii dau lacrimile.
-Acum de ce stai acolo?
-Pentru ca vreau sa ploua in mine,sa prind radacini si sa nu mai poata trage nimeni din pamant,sa nu ma poate atinge nimic,indiferent de anotimp.Fata-casta...n.
-Daca as putea s-am aproape toti oamenii pe care i-am dezamagit,intr-un loc uitat de ochi, intr-o incapere mica,fara acoperis si sa fac ceva sa pot obtine clementa lor,ar fi prea usor,nu?
-Da,ba mai mult,unii sunt claustrofobi,stii bine.Nu ar intra in spatii inchise,asta daca nu prefera autoflagelarea.
(...)
-Asta a fost cea mai amara cafea pe care am baut-o vreodata...
-E din mainile mele si e ultima.

Orasul asta prafuit... ne-a extirpat din el,apoi a expirat.
Amin.

"Toate ranesc,ultima ucide."

AZI:Mi s-au topit urechile ca branza Fondue si tu ai pretentia sa te ascult linistita.Ilar.Nu vreau sa impart nicio idee,niciun curcubeu,nicio tigara,azi sunt egoista ca Avarul lui Moliere.

ATUNCI:Un cer sufocant se napusteste fara motiv asupra unei siluete astmatice care era insotita de un tub de oxigen si se afla in cautare de plamani reconditionati.Ma dureau gloantele,sunetele penetrante,desi stiam ca eu incarcasem arma dar ,recunosc,nu credeam sa treaca de peretii atriilor.
"I must have died a thousand times/The next day I was still alive."

UNEORI:Se intampla sa zbori prea sus si sa ignori faptul ca orice placerea in exces perforeaza,asa ca,exact ca lui Icar,ti se topesc aripile.Sau le reteaza cineva,cu foarfecele lui Atropos,la putin timp dupa ce ti-au fost predate lectiile primordiale din manualul de zbor.Poate chiar a fost mana celor trei Moire care au in grija destinele oamenilor ...sau poate nu.

ADESEA:Realitatea se hotaraste sa ne umileasca,nu face din asta o tragedie, lasa-i pe Hamlet si Ophelia ,se descurca impresionant!Altfel,risti sa accezi la titlul de- noul clopotar Quasimodo-cocosat...de lipsa.Ar fi pacat! El a aflat asa tarziu ca la mignone Esmeralda...

...infantil de trist , chiar comic pe alocuri.

Temperatura la care arde libertatea(cartea).

Vorbind despre subversibilitate ...cum ar fi sa nu ai voie sa ai o biblioteca ticsita de carti,iar incercand sa fraudezi "legea" impusa de-un sistem ce da dovada de o ubicuitate fantastica,sistem ce te vrea implinit si multumit,un soi de" dictatura democratica",(fara nicio umbra de pleonasm ilogic)ai sfarsi pe rug ca ereticii ,ori intemnitat ca un talhar becisnic?Si asta sa se intample intr-o tara democratica,"sanatoasa",ce guverneaza o metropola prodigioasa...sau chiar una mai putin avangardista.Cum?Ai crede ca ori e o imagine futurista ,plasmuirea unei minti bolnavicioase,ori una anacronica a unei societati de mult uitata,dar din ale carei resturi te infrupti AZI cu mare pofta.

Lacomie si avaritie .Stupefiante si vieti pe banda desenata.Indoctrinare si coborare in slalom ,evitand adevaratele momente inaltatoare.Trairea timpului in ordinul secundelor si nu al anotimpurilor.Maimutareli si superficialitate.Viata de plastic ,in amabalaj ultrasclipitor,bombastic,supercalifragilistic!Indopare cu reziduri,traire din rebuturi,toate in numele"fericirii zilei de azi."Uitarea semnificatiei unui cuvant precum:"poezie","prietenie","dreptate","razboi" si o perspectiva dezgustatoare asupra termenului "fericire".O societate dominata de frica,in care oamenii nu vor incerca niciodata sa iasa din tiparul propus de cei ce o monopolizeaza pentru a nu fi exclusi ori eliminati ca niste "cultivatori de vise interzise de lege". Nicio miscare in stup pana la ordinele reginei-mama,respectarea cu sfintenie a canoanelor.
Daca ceva ti se pare straniu ori de neconceput,ideea iti va fi abolita pe loc,daca nu poti ingera ceva ce ti se da,ti se va injecta in vene o substanta(nu ambra,oricum)ce te va face sa privesti lumea prin ochii celor ce ti-au facut-o.Hazard.
Asta pentru binele umanitatii,pentru egalitate intre pareri,pentru distrugerea concurentelor,a ranchiunei dintre ipochimeni,pentru o lume pacifista si ordinar de multumita!"Trebuie sa fim cu totii la fel.Nu se naste fiecare liber si egal,asa cum scrie Constitutia,ci devenim liberi(...)cine stie ce poate sa puna la cale un om cult?"
Monopolul mass-mediei ce tampeste creierul unei societati avide de junk si-l lasa putred si gol,ca boul Apis fara pata in frunte.
Societatea in care "mancatorii"de carti apar aievea,izolati de marea masa,autoproclamandu-se ca oameni :"pe dinafara vagabonzi,pe dinautru biblioteci",care stimeaza cunoasterea si-si au tatuate randurile cartilor in minte si suflet,ca nimeni sa nu le poata arda;in tara unde pompierii au cu totul alt rol decat acela de a stinge focul,platiti fiind sa-l atate,sa lase in urma scrumul literar-intreaga literatura fiind considerata a nu aduce niciun aport benefic ori pozitiv asupra oamenilor,ci doar a-i face constienti de propriile nefericiri si frustrari-drept care,sfarseste "prajita".Din aceeasi categorie face parte si Montag,pana la un punct-punctul de rascruce al vietii lui.Acesta se izbeste de zidurile realitatii,dar cu ajutor si determinare reuseste sa nu se inece in valurile unei banale si triviale existente, aruncandu-i-se la timp colacul de salvare-credinta.

Povestile tragice ale unor duhuri care-si bantuie umila existenta si o lasa sa li se scurga printre degete, nereusind astfel s-o mai si traiasca.

Daca locuirea intr-un borcan inchis ermetic,pe care-l mai deschide cineva din cand in cand sa verifice daca nu s-a stricat compozitia,inseamna a trai in fericire,bucura-te ca poti sa-ti iei oricand dreptul de a fi nefericit.
La unii in suflet va ramane,oricum,la fel de pustiu ca in desertul Sahara si tot atata seceta.

[Cu multumirile de rigoare persoanei ce mi-a recomandat-o si a facut posibila devorarea ei.]

Words got names I don't remember.

Mi-a spus"Intra",am apasat clanta cabinetului si am salutat respectos ,dar dardaind.Nu ma pot controla sa nu dardai si am impresia ca uneori despart cuvintele in silabe, cu teama, cuvinte gelationoase,de marmelada.
"Aseaza-te pe pat si da-ti jos bluza".Am procedat intocmai.
"Te macina ceva ,semeni cu boabele de cafea."
"Da,o rasnita de ganduri.Incerc sa ma autoeduc."
"Stiu ce-ti trebuie.Scrie-i:un lighean de apa pe zi-poti folosi si o galeata,dar sa fie hidratare.Poti sa pui palnia in gura si sa iesi in ploaie,sa lasi sa curga fluvii de apa,ceaiuri,litri de lichide.Ai nevoie de un ulei de grepfrut sau de masline verzi si o crema vascoasa,fara miros.Toata viata o sa depinzi de tubulete si cutii de crema,unturi de corp.Esti palida,ti-e rau?"
"Nu,vedeti ca nu ma aseman cu boabele de cafea,eu sunt mai mereu alba,cand nu rosesc.Va ascultam.N-as fi vrut sa depind niciodata de ceva dar,nevoia te modeleaza."
"Pielea dumneavostra a aclamat aceasta necesitate de ingrijire,atentie ce trebuie satisafacuta.Serios,aveti grija,e o legatura intre om,activitate si piele,iar dvs. aveti o piele hipersensibila."

" medicul si-a dat seama...dar nu toata lumea e doctor."imi zic in gand.Multumesc si ma retrag cum am intrat.


"Put all your fears back in the shade.
Don't become a ghost with no colour.
'cause you are the best paint life ever made".

Frozen eyelashes in her cherry pie.

se intampla acum ...doi..opt timpi.
In spatele blocului patat de culori indescriptibile ,figurinele epileptice si anorexice isi cauta suflul in ceata.Buturuga era la locul ei,nicio cataclisma ,niciun hazard nu o mangaiase.Brusc,am observat ca disparuse una din cele doua pietre...ma mira pentru ca nu stiu cine ,ce ar face cu o piatra ce zaboveste pe un trunchi de copac cu sute de inele de chihlimbar?La scurt timp disparuse si a doua.Se saturasera ,pesemne.
Aporii la tot pasul.
Povestile nu se termina,sunt retezate de fierastraul mandriilor si al capriciilor obosite,al mofturilor grotesti.
Lucrurile imobile nu prind puteri si dispar ,ele sunt ori furate,ori deplasate de curenti Providentiali.
Cuvertura incepe sa se fosneasca singura,e lucru clar,i-au disparut 3 dungi verticale,le cauta infrigurata.Pernei i-a disparut un mac si biscuitului,crema.Maine ma duc sa-mi cumpar floarea de mac,poate dau maci de pus pe perne ,separat.Eu nu pot sa dorm daca nu sunt toti macii la locul lor,tradarea se plateste cu pretul clipelor nedormite si al chinului...si pentru ce?pentru o floare de mac?eu, "NU". Opt ,"da". Am vrut sa zic ceva de "mereu"-cuvantul ce-ar trebui inlaturat din vorbire,gand atunci cand nu-i intelegi semnificatia-alaturi de :"trebuie" si"intotdeauna".
Mereu dispar lucruri din regiunile cosmosului uman.Unele nu se mai intorc,pentru ca "intotdeauna" s-a pierdut in Triunghiul Bermudelor si"trebuie" e gretos si fetid... ar trebui sa stie ca NU primesc ordine.
Daca te uiti in jur,nimic nu e la locul lui in haosul asta organizat.

Liniste? "linistea e numai pentru biblioteci",nu pentru camerele cu perne fara maci,carora le cad frunzele stravezii si zgarie cearsaful .
E ceva rutinier azi,
se mai intampla.