16 martie 2009

Irrationnel.


Peroanele au ceva mistic,sunt pline de rumori si de taceri,in acelasi timp,un oximoron.Au o frumusete atica si ceva ignobil.Niciodata nu stii ce te asteapta acolo,cine te cauta,pe cine astepti si cine te gaseste.Nu te lasa sa le vezi decat suprafata,trebuie mereu sa descifrezi printre liniile de tren.
-si cat o sa ma mai tii asa ,fara sa ma lasi sa vad nimic din ce faci,fara sa-mi arati macar o parte din tine,fara sa pot sa ti vad unghiile roase de gargarite si fara sa ma lasi sa te desenez?
-daca ochiul din vintre e deschis,ochiul fizic poate sa mai rabde.
"Nimic nu e mai respingator si mai gol decat toiul unei veselii frenetice,fotografiata instantaneu de ochiul mecanic al epocii mecanice."
Doi orbi cantau aceleasi melodii,dar pe treceri de pietoni diferite, amandoi aveau bastoanele albe si ochii mari,desi nu-i ajutau la nimic.Sufereau de un defect din fabrica se pare,"fereasca Dumnezeu sa se repare!",e unul din acele defecte absolut inimitabile si indispensabile.Cand ma gandesc la ei,imi vine in minte legea compensatiei.Ah,nu ,cea mai mare greseala ar fi sa incerci sa-i intelegi.Nimeni nu poate vreodata sa -ti inteleaga tragedia ori rasetele inopinante.Unii asa traiesc,irrationnel ,real si intangibil,ireal si tangibil.,hranindu-se cu suflete de caramel si budinca aflata in dezechilibru.
O traire simfonica in cubism.


(Nouvelle Vague-In a manner of speaking)

Niciun comentariu: